Copilul-Fecioara


Copilul din zodia Fecioarci are de la cea mai frageda varsta acea tendinta specifica nativului de a-si exercita talentul…actoricesc. Talentul de a imita se manifesta din primele saptamani de viata, cand imita aproape fidel orice zgomote pe care le aude.

In general, copiii din zodia Fecioarei sunt mai usor de crescut si de educat decat alti copii. De foarte mici le place sa fie curati si ordonati, sunt veseli, fara furii nemotivate, ascultatori. De obicei vorbesc foarte devreme, imitand pe cei mari. La scoala sunt deosebit de apreciati, fiind cei mai constiinciosi. Cand gresesc insa, nu trebuie niciodata sa li se faca observatie in colectivitate. O lectie de educatie va fi de ajuns pentru ca, datorita spiritului lor de disciplina innascut, unui copil din zodia Fecioarei nu trebuie sa ii atragi atentia de doua ori asupra unui lucru. De obicei, sunt alesi de profesori ca “sefi de clasa”, avand un puternic simt etic si moral, si fiind foarte eficienti, desi spiritul critic se manifesta foarte timpuriu, chiar si asupra celor maturi din jurul lui.

Copiii-Fecioara manifesta, de asemenea, mare interes pentru cultura, sunt foarte dornici sa stie totul, sa invete totul. Lipsa educatiei in copilarie ii va face sa sufere mai tarziu, cand descoperirea ca stiu mai putin decat altii ii va transforma in niste persoane retrase, cu un acut sentiment de frustrare.

In perioada adolescentei, copiii trebuie tratati cu multa seriozitate si grija, orice bruscare insingurandu-i si mai mult.

Copiii-Fecioara trebuie inconjurati de iubire parinteasca; chiar daca ei nu par sa o ceara vreodata, nevoia lor de afectiune este imensa si lipsa ei isi va pune amprenta asupra comportamentului lui la maturitate. Poate din cauza timiditatii sau unei inhibitii innascute, atat baietii cit si fetele trebuie inconjurati, reasigurati ca sunt la fel de atragatori, destepti si amuzanti ca si ceilalti copii de varsta lor desi mai putin zgomotosi si mai putin exuberanti in manifestari si comportamcnt. Altfel, modestia lor naturala se transforma in complex de inferioritate. Asa ca “administrati” copilului dumneavoastra portia zilnica de afectiune si prietenie.

Inca din copilarie, atat baietii, cat si fetele au un program de viata, pe care si-l impun singuri din nevoia lor de ordine si disciplina.

Nu vor rata insa nici o ocazie de a critica pe toti membrii familiei, mai in gluma, mai in serios, nu scapa nici o reactie a celor mari… Sunt alaturi de parinti, cand acestia au probleme, pe care copilul- Fecioara la pricepe imediat, si, desi nu sunt chiar copiii preferati, au de mici acea seriozitate care se va dezvolta mai tarziu, o mare putere de intelegere.

Copilul din zodia Fecioarei citeste mult, il intereseaza totul, va inventa jocuri care le solicita mintea iscoditoare si inteligenta, dar si indemanarea.

Si apoi ascultati un copil-Fecioara cand vorbeste. Are o intelepciune care ii depaseste cu mult varsta, inteligenta lui este mai mult practica decat imaginativa, si, de obicei, nu isi doreste mai mult decat poate avea, Creati-i cat mai multe visuri si momente de fantezie, ale caror amintiri ii vor popula si mai tarziu imaginatia prea concreta si practica, scutindu-i multe din momentele de singuratate de la maturitate. Spre deosebire de alti copii, ei nu sunt mari amatori de povesti fantastice, pentru ca ei sunt niste mici realisti.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: